Pagini de istorie

Colegiul Național “Samuel von Brukenthal” este una dintre cele mai vechi școli de pe teritoriul României. Începuturile sale se plasează în secolele XIII-XIV, prima atestare documentară datând din 1380. A fost o școală a comunității săsești locale și a Bisericii catolice, dar a fost frecventată și de copii români din împrejurimi. La începutul secolului al XVI-lea, a învățat în această școală Nicolaus Olahus, umanist și viitor regent al Ungariei.

Odată cu adoptarea doctrinei luterane (Confesiunea de la Augsburg), sașii transilvăneni au acordat o atenție sporită instituției școlare. La Sibiu, în 1555, a fost înființat un gimnaziu în care se studiau în special limbile clasice, care deschideau accesul spre sursele primare ale învățăturii creștine. Sub influența umanismului, instrucția școlară a fost completată cu o temeinică educație cetățenească, realizată prin diferite activități extrașcolare (muzică, teatru, excursii) menite să dezvolte spiritul de libertate, responsabilitate și întrajutorare. Un rol important în organizarea acestor activități îl deținea “Coetus”-ul, asociația autonomă a elevilor. Școala a funcționat pe baza acestor principii până la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Din secolul al XVIII-lea a devenit cea mai apreciată școală a sașilor transilvăneni, întrecând în prestigiu gimnaziile din Brașov, Bistrița, Sighișoara și Mediaș, fapt explicabil prin asumarea de către Sibiu a rolului de capitală politică a sașilor. În 1781, a fost inaugurată noua clădire a gimnaziului, purtând amprenta barocului transilvănean. Construcția a fost ridicată în locul vechii clădiri școlare, despre care mai vorbesc astăzi bolțile gotice ale subsolurilor. De la începuturile sale și până în zilele noastre, școala a funcționat aproximativ în același loc, în apropierea bisericii Sf. Maria (evanghelică din secolul al XVI-lea). Din perioada realizării clădirii actuale, se distinge figura baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei între 1777-1787, elev al școlii sibiene la mijlocul secolului. Prin testamentul său din 1802 lăsa o mare parte a averii sale școlii și Bisericii evanghelice din Sibiu. Dintre elevii deosebiți ai secolului al XIX-lea îi reținem pe Stephan Ludwig Roth (marele pedagog, martir al revoluției de la 1848-1849), Daniil Popovici Barcianu (memorandistul de la 1892) și Milan Hodza (bacalaureat în 1896, prim ministru al Cehoslovaciei între 1935-1938).

Deoarece lumea modernă a făcut necesare noi tipuri de școli, au apărut, pe lângă gimnaziu, sub aceeași conducere, un seminar teologic-pedagogic evanghelic (1788) și o școală de meserii, devenită școală reală (1842). Învățământ elementar exista pe lângă gimnaziu încă de la organizarea acestuia în secolul al XVI-lea. Creșterea populației școlare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a obligat Biserica evanghelică, în calitate de patron al școlilor, să găsească noi spații pentru desfășurarea cursurilor. Asigurându-și sedii proprii, seminarul și școala elementară s-au desprins de gimnaziu, primul în 1878, a doua în 1897.

La creșterea numărului de elevi, o contribuție importantă au avut românii din zona Sibiului. Reformele iosefine, iluminismul în general, au zdruncinat structurile medievale, românii fiind angrenați într-o mișcare de emancipare politico-națională și de ridicare culturală. Totuși, cei mai mulți elevi români urmau gimnaziul de stat, înființat de iezuiți în 1692 și preluat de statul austriac în 1853, apoi de cel maghiar în 1868. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea încep să se înscrie la gimnaziul evanghelic și elevi evrei, însă, ca și în cazul românilor, cei mai mulți dintre aceștia frecventau tot gimnaziul de stat. Diferențele dintre diferitele tipuri de gimnazii din imperiul habsburgic au fost mult reduse prin reforma din 1849 a ministrului austriac Leo Thun. Gimnaziile au fost ridicate atunci la opt ani de studii, iar la absolvire se susținea un examen de maturitate care permitea accesul la universitate. După 1918, la gimnaziul evanghelic, numărul românilor a scăzut datorită legislației românești, dar mai ales datorită perspectivelor deschise prin preluarea de către statul român a gimnaziului fostului stat maghiar.

În perioada 1918-1948, gimnaziul evanghelic a devenit o școală pur germană. Dacă, între 1851-1918, dintre elevii gimnaziului și ai școlii reale 80,07% erau germani, 14,68% români, 4,16% maghiari și 1,06% de alte naționalități, între 1918-1941, procentul germanilor a crescut la 96,73%, românii reprezentând 1,23%, maghiarii 1,48% iar elevii altor naționalități 0,54% (datele statistice au fost obținute prin prelucrarea informațiilor oferite de anuarele școlii, editate între 1851-1941). Din 1921, școala s-a numit Liceul evanghelic C.A. de băieți „Brukenthal”/Brukenthalschule, iar în 1925 școala reală superioară a fost desființată, liceul având, potrivit legislației românești, trei secții: clasică (tot mai puțin frecventată), modernă și reală. A fost perioada de apogeu a „Coetus”-ului. Printre elevi s-au numărat, atunci, viitorii istorici Gustav Gündisch și Kurt Horedt.

În anii celui de-al doilea război mondial, influențele naziste au afectat spațiul școlar. În 1940, „Coetus”-ul a fost înlocuit cu „Deutsche Jugend”, iar, între 1942-1944, liceul s-a aflat sub patronajul Grupului Etnic German, organizație nazistă. Anii 1944-1948 au fost un calvar pentru germanii din România. Mulți au fost deportați în URSS (inclusiv profesori și elevi ai Liceului Brukenthal), iar cei rămași au trebuit să suporte măsurile represive ale ocupantului sovietic și ale „puterii populare” în curs de instaurare. Între 1944-1946, clădirea liceului a fost folosită de armata sovietică.

În 1948, liceul a fost desființat de guvernul de la București. A fost reînființat în 1954, sub patronajul statului român. Un an mai târziu, și-a redobândit sediul, iar în 1956 a devenit școală mixtă (băieți, fete). Profesorii și elevii au reușit să mențină în cadrul liceului atmosfera specifică spiritului german. În special excursiile și taberele constituiau momente de evadare dintr-un spațiu în care germanii se regăseau tot mai puțin.

După 1989, s-a produs exodul populației germane. Liceul și-a păstrat limba de predare, aceasta oferind o serie de perspective și oportunități elevilor români, astăzi majoritari. Din 2001, numele școlii este Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”. În octombrie 2005 s-au sărbătorit 625 de ani de atestare documentară. De-a lungul timpului, școala germană a constituit o sursă de lumină și pentru elevii români din zona Sibiului, iar, după apariția școlilor românești, a devenit un model, prin accentul pus pe modelarea armonioasă a personalității elevilor, prin numeroasele și variatele activități cultural-educative.

Prof. Ioan Popa